Vapozoane
Vapozonul este un instrument foarte important în efectuarea tratamentelor cosmetice. Este mai ales utilizat în cadrul tratamentelor cosmetice faciale, dar poate fi folosit şi în procedurile de remodelare corporală sau înlăturare a semnelor de îmbătrânire ale pielii sau a altor tipuri de urme.
Vapozonul eliberează abur, care este aplicat asupra pielii şi are rolul de a “înmuia’ stratul epidermic, dar pătrunde şi în profunzimea celorlalte straturi ale pielii.
În acest fel, extracţia comedoanelor, a coşurilor sau a altor impurităţi este mult uşurată. Extracţia corectă şi completă a întregii cantităţi de impurităţi sau colecţii este garantată prin pregătirea pielii cu ajutorul vapozonului.
Un alt aspect foarte important asigurat de utilizarea vapozonului în cadrul tratamentelor cosmetice este acela că prin faptul că pielea este “înmuiată”, deci pregătită pentru extracţie, nu vor rămâne urme sau semne ale acesteia. Ţesutul nu va fi deteriorat.
Nu în ultimul rând, prin utilizarea vapozonului, se pregăteşte pielea pentru a putea primi corespunzător, în cantitatea necesară şi în locul unde este nevoie, a produselor aplicate în cadrul tratamentului (creme, seruri, extracte).




